te văd adesea

te văd adesea
în cele mai frumoase pagini ale unei cărţi
pe care o citesc gândindu-mă la noi.
te văd şi mă gândesc
că am nevoie de cuvintele tale
de îmbrăţişarea ta
de tot ce am fost.
mă uit la tine şi nu ştiu
cine e străina asta care arată ca tine
care îmi trimite săgeţi
cu aceleaşi mâini cu care îmi mângâia sufletul.
te văd şi te aud şi te simt
deşi te-ai îndepărtat de mal
şi ai ales să te pierzi în talazurile durerii.
te văd adesea şi mă doare
mă doare durerea de pe chipul tău .

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Votează blogul Scuturătoarea de cuvinte

Votează blogul Scuturătoarea de cuvinte.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Jocul lui Gerald

Recent am început să citesc Stephen King şi pot spune că am fost tare inspirată să o fac.
Bănuiam, din ce am auzit de la prietenii care îl citesc şi din ce am văzut pe internet, cam ce ar trebui să aştept de la acest misterios domn King. Cu toate acestea, modul în care cărţile lui reuşesc să mă captiveze şi să mă absoarbă de-a dreptul e ceva ce nu aş fi putut anticipa.
Jocul lui Gerald nu se aseamănă cu nicio carte din câte am citit până acum.
Romanul o are ca protagonistă pe Jessie Burlingame, pe care o veţi cunoaşte poate mult prea bine dacă citiţi romanul. Dupa ce a fost legată de pat în repetate rânduri spre păcătoasa satisfacţie a soţului ei, Jessie realizează că e profund dezgustată de jocurile perverse ale bărbatului cu care avea mai bine de un deceniu de căsnicie, avocatul de succes, Gerald Burlingame, aşa că îl omoară. Accidental.
Spre nenorocirea ei, sărmanul ei soţ moare când ea e încătuşată de pat, incapabilă să se elibereze, în dormitorul cabanei lor de lângă lac, într-o pustietate asurzitoare.
Sinceră să fiu, nu înţelegeam cum ar putea să mai continue povestea. Cum ar fi putut continua? Tipul a murit şi i-a cam scris şi iubitei lui soţii sfârşitul. End of the story. Si totuşi, la orizont se mai zăreau 300 de pagini.
300 de pagini care, aveam eu să descopăr, reprezintă adevăratul suflet al romanului. Acel suflet care m-a posedat.
Un psihothriller care mi-a intrat pe sub piele şi m-a înfricoşat de-a dreptul. Femeie fiind, tremuram odată cu Jessie, îmi pierdeam răbdarea, simţeam eu însămi disperarea care stătea să explodeze în ea şi am trăit o panică izbitor de reală la apariţia tipului-ăla-negru-cu-valiza-plină-de-oase-şi-bijuterii. Huh.
Mi-a plăcut enorm cum cititorului i se dă şansa să pătrundă atât de profund în trecutul şi mintea acestei femei care nu intrigă cu nimic special, în aparenţă. Si totuşi, Jessie este, aşa cum veţi descoperi citind romanul, o femeie care ascunde o întreagă lume în mintea sa, o lume bântuită de voci insistente şi autonome şi de fantome ale trecutului.
Un roman excelent. Stephen King este, într-adevăr, regele genului horror.

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Zic.

Nu a fost o alegere. Nu am ales intre tine si el. Nu. Nu. Si nu.
Te-am rănit. Stiu. Nici nu vreau să mă gândesc la cât rău ti-am făcut. Dar m-am gândit. Mare greseală. A durut. Dar am meritat-o, nu?
Nu. Nu sunt fericită cand mă gândesc la tine. La cum ne-am pierdut una pe cealaltă. La cât de mult imi lipsesti si la cum acum suntem doar o umbră. Fără glas, suflet, viată. Fără sens. Doar o formă care a existat cândva, când incă mai era lumină care să o genereze.
NU te-am dat la o parte. Spre marea mea idiotenie, am făcut ce am făcut tocmai pentru a te păstra langă mine. Egoism curat.
A fost alegerea ta. Să pleci, să mă dai la o parte si zău că te inteleg. Sau, cel putin, incerc. Trebuie să intelegi cum am ajuns aici.Cum am ajuns să iubesc. Datorită cui? Datorită tie. Gandeste-te. Te rog.
Si nu. Nu merită să ne pierdem. Dar e alegerea ta si eu nu pot să fac nimic. Pot doar să citesc tot ce scrii si postezi si e ATAT de sugestiv si doare ca dracu’ . Pot să te vad adesea si să imi imaginez că nimic nu s-a schimbat. Pot să citesc uneori nenorocita de conversatie de 50000 de mesaje si să plâng/râd/mă holbez la pereti ore in sir. Atât pot să fac.
Fă ce vrei. Uită-te la mine cum vrei.
Eu sunt aici pentru tine si voi fi intotdeauna. Niciodată nu vei inceta să fii my weird bff soulmate.
Btw. Aparent, our bond doesn’t give a single fuck about this awful thing going on in here. It keeps showing off. But who could’ve known that our bond could ever be this painful?
Cu maximă sinceritate,
Cătălina

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Schimbare.

   Aştepţi pentru un timp care ţi se pare o veşnicie să găseşti acel ceva. Pe cineva. Si aşteptarea ţi se pare insuportabilă, un drum lung şi anevoios care nu duce nicăieri.

   Și apoi, realizezi că aşteptarea nu e un drum. E un punct de plecare.

   Am aşteptat foarte, foarte mult timp ca ceva măreţ să se întâmple crezând că, într-un fel sau altul, acel ceva va veni de la sine. Dar cum aş fi putut depăşi punctul de plecare dacă nu făceam decât să mă agăţ de el cu disperare, sperând că el o să mă poarte cumva spre Schimbare? Trebuia să fac ceva.

   Eu trebuia să fac ceva. Să îmi iau elan şi să fac primul pas, să depăşesc limitele pe care mi le impusesem eu însămi. Și, odată ce am făcut asta, Schimbarea a venit.

   Am găsit iubirea.

   Acum că sunt aici, realizez că abia acum mă aflu pe drumul acela anevoios. Nu ştiu unde duce sau dacă voi putea să-i dau de capăt. Tot ce ştiu e că am pe cine trebuie lângă mine şi că pot, cu toată încrederea, să împart cu el fiecare pas.

   Dragostea, revelatorul meu blestem.
El, întunericul care mă face să strălucesc.

   Schimbarea asta mi-a ascuţit simţurile, mi-a încălzit sufletu-mi îngheţat, mi-a eliberat adevăratul eu interior. E o adevărată revelaţie.

   Trecând la lucruri mai generale şi la ceea ce vreau eu să transmit prin ce am scris, mesajul meu e următorul: Dacă vrei să obţii ceea ce vrei, nu aştepta. Fă ceva. Se prea poate să nu ajungi imediat unde îţi doresti atât de mult să ajungi, dar măcar ai garantat faptul că te îndrepţi spre ceva. Că nu stai pe loc; că, la un moment dat, ceva sau cineva îţi va ieşi in cale.

Nu aştepta ca visurile să vină la tine. Mişcă-ţi fundul şi dă-le de urmă.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Timp.

Se întâmplă să avem zile proaste. Zile reci, zile înăbuşitoare. Zile cu ceaţă şi cu teme la chimie. Zile în care pierzi şi zile în care eşti pierdut. Zile. Tot atâtea zile proaste câţi oameni în lume. Zile proaste..oare avem timp pentru ele? Avem. Dar, mă intreb apoi, merită ele timp? Toate aceste zile în care am putea fi în atâtea feluri. Am putea fi energici, matinali, , relaxaţi, gânditori, iubitori, amuzanţi, fantastici. În aceste zile noi alegem să fim morocănoşi. Si totuşi, cum să nu fim? Dacă viaţa nu-ţi dă lamâi, o s-o săruţi pe talpă în semn de profundă mulţumire? Presupun că nu.
Şi totuşi, ce facem cu aceste zile?
Am putea fi răbdători. Da.. Dar nenorocitele se întorc întotdeauna ca amintirile cele mai dureroase.
Am putea fi nepăsători. Am putea..? Nu. Suntem oameni.
Am putea juca teatru. Da. Un zâmbet acolo, o glumă aici. Câteva complimente. Ar putea merge. Dar câţi dintre noi nu intrăm deloc în pielea personajelor?
Timp. Atât de mult timp…
Ce, nu avem mult timp? Oo, dar avem.
Doar că suntem oameni. Şi avem zile proaste. Şi în aceste zile proaste, căutăm timpul pierdut. Şi timpul trece, că asta face timpul.
Şi în loc să trăim, căutăm timp.

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

I’m back

Helălău! Huh, a trecut ceva timp de când nu am mai postat pe nou-născutul meu blog. Nu mai e aşa nou-născut acum, hm? Anyway, mă bucur să mă întorc, să reuşesc în sfârşit să mai postez câte ceva printre interminabilele teme.

În curând voi posta recenzia pentru cartea „Rasa care va veni” de Sir Edward Bulwer-Lytton, o carte excelentă care îmi aduce mult aminte de cărţile lui Jules Verne. O puteţi găsi la http://www.edituraaion.ro/, printre multe alte cărţi interesante.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon

Carlos Ruiz Zafon este un scriitor barcelonez care se bucură de un succes mondial, datorită romanelor sale cu scenarii învăluite în mister, ce par a fi scrise cu magie, nu cerneală.

Romanul “Umbra vântului” este primul din ciclul de volume “Cimitirul Cărţilor Uitate”, din care fac parte şi “Jocul îngerului” şi “Prizonierul cerului”şi care ne transportă într-o Barcelonă magică, locuită de personaje enigmatice al căror trecut bântuie vieţile protagoniştilor.

Daniel, protagonistul romanului, pătrunde, îndrumat de tatăl său, în lumea Cimitirului Cărţilor Uitate, o bibliotecă seculară, un depozit de cărţi şi de suflete deopotrivă, căci “fiecare carte, fiecare tom are suflet: sufletul celui care l-a scris şi sufletul celor care l-au citit”. Ca parte a pătrunderii în lumea bibliotecii, Daniel alege o carte, care pare să îl fi aşteptat încă dinainte de a se fi născut: “Umbra vântului”.

Din acest moment, viaţa lui Daniel se contopeşte cu cea a lui Julian Carax, autorul romanului care parcă miroase a blestem, moarte şi fum. Trecutul lui Carax îl ademeneşte pe Daniel şi îl transformă într-unul dintre mecanismele unei poveşti cutremurătoare.

Scriitura lui Zafon pare să emane o magie aparte, o incantaţie malefică şi totodată fermecătoare care te îmbolnăveşte cu dorinţă şi te ţine cu sufletul la gură până la ultima pagină. Nu puteam decât să fiu la rândul meu complet fermecată de felul în care eu, ca cititor, ajungeam să îi confund pe Daniel şi Julian în timp ce însuşi Daniel aluneca tot mai mult spre tenebrele trecutului, devenea Julian, ca şi cum “Umbra vantului” i-a unit, le-a legat vieţile printr-o vrajă ce a pornit din cuvânt.

Barcelona lui Zafon este o adevărată “vrăjitoare”. Am simţit că toate fantomele, demonii, îngerii şi misterele zac în oraşul acela cufundat într-o ceaţă ca un zid al unei cetăţi bântuite, care protejează mai curând lumea de afară decât lumea dinăuntru. M-am îndrăgostit de Barcelona lui Zafon.

“Umbra vântului” atinge teme mari, ca iubirea, prietenia şi moartea şi adaugă sensuri noi vieţii de scriitor. Măiestria lui Zafon este inefabilă. Cei care vor citi oricare dintre romanele din ciclul “Cimitirul Cărţilor Uitate” vor avea şansa de a deveni subiecţi ai unui adevărat spectacol de magie. “Umbra vântului” este dovada incontestabilă că fiecare carte are suflet.

Publicat în Recenzii | Lasă un comentariu

Concurs aniversar #5

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Concurs aniversar #2

falling in love with books

Pentru cititorii iubitori de literatura clasica, in limba engleza, am pregatit: Sense and sensibility – Jane Austen, The Adventures of Sherlock Holmes – Sir Arthur Conan Doyle.

10608918_10204957222632593_444384540_n

Reguli:

1. Urmariti blogul prin e-mail si lasati un comentariu la aceasta postare cu numele vostru si adresa de e-mail.

2. Pentru 1 intrare in plus: anuntati acest concurs pe blogul vostru sau pe orice retea de socializare; lasati in comentariu link-ul.

3. Raspundeti la intrebarea: Ce carte imi recomandati sa citesc?.

Concursul se va desfasura in perioada 04.11.2014 – 11.11.2014. Castigatorul va fi ales prin random.org, pe data de 12.11.2014

SUCCES!

Vezi articol original

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu