Oscar și Tanti Roz

Oscar și Tanti Roz

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Editura: Humanitas

Traducător: Marieva Ionescu

Am început să îl citesc pe Schmitt la recomandarea unui drag prieten și pot spune că îi voi fi veșnic recunoscătoare pentru că mi-a făcut cunoștință cu cărțile celui care a devenit unul din scriitorii mei favoriți.

Povestea lui Oscar m-a impresionat până la lacrimi, lacrimi cărora, la finalul cărții, nu le-am mai putut pune stavilă. Și acum, gândindu-mă la Oscar, mă încearcă un sentiment căruia nu-i pot da nume, un sentiment care e mai curând suma a tot ceea ce a răsădit povestea lui Oscar în sufletul meu.

Cum cartea e compusă de scrisorile lui Oscar către Doamne-Doamne, Oscar, naratorul-personaj, se adresează, evident, direct, ca unui prieten, cititorului. Inevitabil, am simțit că acest copil-floare îmi scrie mie, că eu, cititorul, sunt al său „Doamne-Doamne”, căci el, Oscar, trăiește prin mine. Acest fapt a dus la o apropiere iremediabilă de Oscar, de care m-an atașat ca de un frățior.

Tanti Roz este pur și simplu un înger, probabil un miracol destinat lui Oscar și numai lui Oscar, căci, așa cum știți sau veți descoperi citind cartea, ea a fost cea care l-a salvat pe Oscar, cea care a făcut în așa fel încât ultimele zile ale lui Oscar să cântărească o viață de om, cea care a fost eroina lui, mereu cu o pățanie născocită la îndemână care să îl stimuleze pe Oscar. Tanti Roz, femeia fără vârstă, femeia nemuritoare, însăși întruparea speranței, cea care a colorat într-un roz dulce finele vieții lui Oscar.

Aș mai avea prea multe de spus, și cred că mai bine vă las să citiți cartea, pe care v-o recomand din toată inima!

Iată și câteva dintre pasajele favorite:

” – Tanti Roz, mi se pare că au inventat un alt spital decât cel real. Se prefac că oamenii nu vin la spital decât ca să se vindece. Deși unii vin ca să moară. 

 – Ai dreptate, Oscar. Și cred că facem aceeași greșeală și-n privința vieții. Uităm că viața e fragilă, fărâmicioasă, efemeră. Ne credem toți nemuritori.”

„Suferința fizică trebuie să o suporți. Suferința morală o alegi.”

„După părerea mea, Tanti Roz, singura soluție pentru viață e să trăiești.”

Anunțuri

Despre Cătălina

writer in the streets, reader in the sheets
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Oscar și Tanti Roz

  1. Jessie zice:

    Și mie mi-a placut la fel de mult. Chiar imi doresc sa citesc cat de curand si altceva scris de E. E. Schmitt

    Apreciat de 1 persoană

  2. O carte bună…pe care am citit-o si eu pe la începutul anului.În viitor îmi doresc să mai citesc si alte carti de E. E. Schmitt…vreau sa vad dacă ma v-a surprinde intr-un fel plăcut,așa cum a făcut-o cu cartea ,,Oscar și Tanti Roz”.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Anndrei zice:

    Cu plăcereeee! (hug) Mă bucur c-ai pătruns esența cărții! 🙂 Schmitt e o carte vie!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s