Gazda

gazda Autor: Stephenie Meyer

 

Gazda, de Stephenie Meyer, este, de departe, una dintre cărțile mele favorite.

Povestea este pur şi simplu GENIALĂ. Stephenie a reuşit să creeze o versiune a realității – aşa cum numeşte Doina Ruşti fantasticul – absolut fascinantă.

La primele capitole, toată povestea cu preluarea Trupurilor de către Suflete îmi apărea oarecum în ceață. Dar, apoi, cu cât citeam mai mult, cu atât începea totul să aibă sens, culoare şi farmec.

Rătăcitoarea ajunge pe Pământ, după ce a cutreierat alte 8 planete ( ceea ce de depăşeşte cu mult numărul de planete experimentate al majorității Sufletelor) şi preia trupul lui Melanie Stryder, părtaşă la Rezistență. Spre deosebire de celelalte Trupuri, Melanie continuă să lupte şi rămâne conştientă, Rătăcitoarea fiind nevoită să împartă cu ea aceeaşi minte, acelaşi trup, aceleaşi vise, aceleaşi amintiri. Melanie reuşeşte să o manipuleze pe Rătăcitoare, copleşind-o cu amintiri, până ce aceasta ajunge să iubească şi să simtă lipsa celor dragi lui Melanie.

2 minți împărțind acelaşi trup. O inimă controlată pe de-o parte de simțămintele Wandei, Sufletul, iar pe de cealaltă de Melanie, încă parțial stăpână pe Trup, lăcaşul dragostei şi al amintirilor sale.

Wanda, un Suflet remarcabil, diferit, special şi IUBIT de oameni, poate primul şi singurul Suflet care a reuşit să caştige compasiunea oamenilor, decide să se sacrifice în numele iubirii lui Melanie, al fericirii celor dragi ei. Dar Ian, Omul, care o iubeşte pe EA, Sufletul, refuză să o piardă. Finalul este inefabil.

Mi-am dat seama că numai prin ochii unei ființe extraterestre poți realiza cu adevărat şi în mod conştient ce înseamnă să fii om. Am trăit experiențe umane, prin Rătăcitoare, ca şi cum ar fi prima dată când sunt om, când pot simți, suferi, iubi, atinge, trăi.

Am descoperit ceea ce înseamnă dragostea odată cu Rătăcitoarea şi, pentru prima dată, am simțit cât de norocoasă sunt să fiu om, să trăiesc.

E de prisos să încerc să descriu toate emoțiile care m-au încercat pe parcursul lecturării acestei cărți. Aş citi-o din nou şi din nou şi m-aş bucura întotdeauna de fiecare pagină.

În final, vreau să vă îndemn să citiți această lecție de umanitate. Să experimentați aventura, dragostea şi suspansul pe care vi-l oferă. Să descoperiți omul din voi.

 

Anunțuri

Despre Cătălina

writer in the streets, reader in the sheets
Acest articol a fost publicat în Recenzii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s